Blog

5 motive pentru care ar trebui sa scrii cu stiloul

5 motive pentru care ar trebui sa scrii cu stiloul

In fiecare an, pe 23 ianuarie, este Ziua Mondiala a Scrisului de Mana. Intr-o lume digitala, in care realitatea s-a mutat in mediul virtual si a scrie cu mana pe hartie, cu instrumente de scris, poate parea anacronic, o zi dedicata scrierii cursive este un memento pentru unele dintre cuceririle umanitatii: scrierea si cititul.
Folosim din ce in ce mai putin pentru a scrie hartia si stiloul, ignorand beneficiile multiple pe care le are scrierea de mana pentru creier, memorie si pentru echilibrul psihic. Cu intentia declarata de a incuraja scrisul de mana, am adunat, cu argumente temeinice, motive importante pentru care trebuie sa scrii cu stiloul, in mod special.

1. Imbunatateste memoria

Au existat mai multe studii care au urmarit sa faca diferenta intre cantitatea de informatii retinute de studentii care scriau de mana, comparativ cu cei care foloseau un laptop pentru a lua notite. Rezultatele au fost impresionante. O cercetare comparativa, realizata in 2014, a probat faptul ca studentii care au ales sa scrie de mana au retinut mai multe informatii decat cei care au folosit dispozitivele electronice. Mai mult, notitele scrise de mana au fost citite cu mai multa atentie decat cele virtuale.

In timpul examenelor, s-a dovedit ca cei care au luat notite de mana au obtinut note mai mari decat ceilalti. Un test de cunostinte realizat dupa o luna, a aratat ca cei care au scris de mana au memorat, sintetizat si au fost capabili sa expuna mai clar si concis informatiile decat cei care au luat notite folosind doar un laptop. Mai mult, cei care au folosit stiloul au scris mai mult, mai frumos decat cei care au utilizat pixul.

Concluzia este evidenta si este sustinuta si de medici neurologi care arata ca scrierea de mana activeaza centre diferite pe scoarta cerebrala, comparativ cu tastarea. Daca, in primul caz, centrii stimulati se suprapun cu cei ai memoriei, in al doilea, zonele activate sunt complet diferite. In plus, scrierea cursiva activeaza centrii nervosi ai atentiei, iar codificarile, prescurtarile si semnele personale utilizate amplifica stimulii si sporesc atentia si, implicit, capacitatea de memorare.  

2. Stimuleaza activitatea cerebrala

Pare evident faptul ca, in conditiile in care stimuleaza memoria, scrisul de mana activeaza creierul, dar, in fapt, face mult mai mult.

Este dovedit faptul ca scrierea de mana este strans legata de dezvoltarea cognitiva si de mentinerea sanatatii cerebrale. Scrierea cursiva mobilizeaza utilizarea diferitelor parti ale creierului, fiecare asociate unor alte functii principale, iar aceasta „colaborare” a centrilor nervosi de pe scoarta cerebrala imbunatateste capacitatea analitica a creierului si logica. Este stimulata formarea de noi conexiuni neuronale active care se reflecta in gradul de inteligenta al unui individ. Se poate spune, fara exagerare, ca oamenii care scriu de mana sunt mai inteligenti.

Este insa foarte important instrumentul utilizat pentru a scrie. Pentru ca este cert faptul ca scrierea cursiva stimuleaza coordonarea dintre mana si ochi, practica esentiala copiilor pana la 10 ani, miscarile mainii trebuie sa fie lejere, placute si usoare, ceea ce se poate obtine in mod ideal cu un stilou si mai putin cu pixul sau creionul. Utilizarea stiloului imbunatateste dexteritatea si abilitatile motorii fine, iar utilizarea lui, ca instrument pe hartie, combina procesul repetitiv al scrierii, imbunatatind atat functia cognitiva, cat si dezvoltarea creierului.

Scrierea cu stiloul - Office direct

3. Trateaza dizabilitati cognitive

Scrisul de mana este o abilitate pe care omul trebuie sa o invete. Creierul uman intelege logica semnelor si ajunge sa faca conexiunea dintre scris si citit prin invatare. Uneori, acest proces poate fi dificil din cauza unor anomalii ale structurii neuronale, care pot fi depasite tocmai prin scris.
 
Statistic, 1 din 5 elevi are o dificultate privind legatura dintre scris si citit, asa cum este dislexia. Aceasta disfunctie este provocata de o insuficienta conectare functionala dintre centrii auditivi si cei ai limbajului, iar scrisul de mana tocmai asta face, stimuleaza formarea de legaturi intre respectivii centrii nervosi. Exact prin acelasi mecanism, dar de data aceasta prin activarea centrilor atentiei, scrisul de mana poate compensa deficitul de atentie.  

Desi ar putea parea neesential tipul instrumentului de scris, este si de data aceasta foarte important. Stiloul elegant cu penita si cerneala este instrumentul cu ajutorul caruia se realizeaza o normala si lejera miscare a manii, fapt care permite concentrarea intensa pe faptul in sine, nu pe efortul de a-l face.

4. Efecte benefice asupra psihicului

Testele si chestionarele la care au fost supusi subiecti cu diferite stiluri de viata, varste si profesii au aratat ca scrisul cursiv este asociat cu o reducere a tensiunii arteriale, o scadere masurabila a hormonilor asociati stresului si, in paralel, cu cresterea celor care induc sentimentele de bine. Toate acestea au confirmat ca scrisul are un efect similar meditatiei.
 
Folosirea instrumentelor de scris pentru a exprima trairi, emotii,  frustrari si tristeti sau bucurii contribuie la punerea in ordine a gandurilor pe care nu le putem exprima intr-un alt fel, iar acest lucru este similar cu o descongestionare mentala.

Astfel se explica de ce in terapia depresiei si a anxietatii, una dintre solutii este aceea a marturisirii prin scris (obligatoriu de mana) a starilor experimentate de pacienti. Capacitatea de introspectie, autodezvaluire si gradul de sinceritate cresc atunci cand exprimarea se realizeaza in scris. Toate acestea se produc pentru ca, fiind mai lenta decat scrierea prin tastare, cea cursiva permite sintetizarea, ordonarea si analiza textului gandit si scris.

Scrierea de mana - Office direct

5. Caligrafia, arta scrierii de mana

Caligrafia este o forma de arta vizuala in scris, prin care semnele grafice au forma expresiva, armonioasa si eleganta. Pana la un punct, are reguli, principii, multe dintre ele abandonate de ceea ce poate fi numit „caligrafie moderna”. Raman valabila utilizarea unor instrumente de scris pentru caligrafie cu penita, fie ca sunt de tipul tocului sau al stilourilor clasice cu cerneala. Utilizata pentru scrierea cartilor de vizita, a invitatiilor la evenimente, a logourilor, cu diferite tipuri de fonturi, caligrafia este recuzita pentru film si televiziune, pentru acte și documente, harti si alte lucrari scrise.

Dincolo de toate acestea, caligrafia are numeroase beneficii:
- este o modalitate de a stimula creativitatea;
- este o cale de relaxare;
- dezvolta critica constructiva fata de propria munca;
- reprezinta un exercitiu de rabdare si perseverenta;
- imbunatateste abilitatile motorii atunci cand este folosita ca exercitiu constient;
- face scrisul curent mai lizibil;
- previne degenerarea cerebrala (terapia precoce a dementei senile implica invatarea tehnicilor caligrafice si exercitii de caligrafie zilnice);
- dezvolta atentia si puterea de concentrare;
- este provocatoare si amuzanta (exista o multime de tehnici, zeci de combinatii de cerneala, vopsea, hartie, penite si instrumente de scriere).

Activitate profund umana, scrierea cursiva este o modalitate de exprimare in sine. In ceea ce priveste scrierea cu stiloul, aceasta ramane una dintre cele placute, mai elegante, mai provocatoare si mai stimulative modalitati de scriere cursiva. Si o dovada ca asa stau lucrurile este tocmai diversitatea instrumentelor de scris, a modelelor si tipurilor de stilouri, de exemplu pixurile cu gel si bila, cu varfuri de grosimi diferite.

Citeste si: Cum alegi creionul mecanic potrivit

A scrie cu stiloul este comod, curgerea uniforma a cernelei, precum si mentinerea constanta a grosimii urmei scrise fac din utilizarea acestui instrument o potrivita alegere.

Sursa foto: Shutterstock.com

Ultimele postari
sus