Desi suntem obisnuiti cu rutina de zi cu zi, oricaruia dintre noi i-ar prinde bine sa se deconecteze putin de la activitatea zilnica si, de ce nu, sa dezvolte un hobby creativ. Daca alocam timp ca sa facem ceea ce ne place, ne vom simti impliniti si mult mai fericiti. Iar acestea sunt doar cateva dintre beneficiile pe care le au hobby-urile.
Pentru inceput, iata cum ne pot ajuta acestea sa ne imbunatatim starea de spirit si nu numai:
● ne ajuta sa scapam de stres;
● ne influenteaza pozitiv starea de spirit;
● ne incurajeaza sa ne deconectam de la activitatile de rutina;
● ne ajuta sa ne exploram pe noi insine si sa ne descoperim talentele ascunse;
● ne ajuta sa performam mai eficient la locul de munca;
● ne ajuta sa crestem increderea in sine si sa ne dezvoltam personal;
● ne stimuleaza memoria si ne mentin activi.
Asadar, hobby-urile creative nu doar ca ne ajuta sa exploram domenii noi, ci si sa ne dezvoltam pasiunile, fie ca e vorba de colorat sau crosetat, si sa ne simtim mai impliniti cu noi insine. Mai jos am pregatit pentru tine cateva idei de hobby-uri care te vor ajuta sa iti stimulezi creativitatea, dar si sa te relaxezi.
Coloratul
Pe langa faptul ca te va ajuta sa iti dezvolti si mai mult partea creativa, acest hobby te poate ajuta sa te relaxezi si sa iti imbunatatesti capacitatea de concentrare. Desi poate fi considerat copilaresc, coloratul are multe alte beneficii suprinzatoare asupra sanatatii mintale, indiferent de varsta. Ai nevoie doar de cateva carti de colorat, de creioane de calitate si de timp suficient ca sa pui in practica talentul tau.
Citeste si 7 beneficii surprinzatoare ale coloratului pentru adulti
Crosetatul
Desi multa lume considera acest hobby o activitate rezervata persoanelor in varsta, crosetatul poate fi o activitate nu doar creativa, ci si relaxanta. Exista numeroase stiluri de crosetat, insa poti gasi tot atat de multe tutoriale pe internet, care iti explica detaliat notiunile de baza si cum poti sa obtii un anumit model sau sa iti faci o cuvertura crosetata in stil bavarez.
Scrisul
Scrisul este una dintre cele mai eficiente metode de exprimare care te poate ajuta sa iti dezvolti capacitatea de a-ti ordina logic ideile, dar si sa pui pe hartie gandurile, visurile sau dorintele tale. In plus, scrisul te ajuta sa fii productiv, dar si sa gestionezi mai bine sau sa retii anumite informatii. Poti chiar sa scrii felicitari sau scrisori de mana si sa iti exersezi capacitatea de a aborda noi fonturi si stiluri de scris cu niste
markere cu varf pensula.
Citeste si 3 beneficii uitate ale scrisului de manaAranjamente florale
Daca iubesti plantele si te pricepi cat de cat la design, ai putea folosi tehnicile de aranjare a florilor pentru a-ti exprima aceasta pasiune. Avantajul este ca poti urma un curs de aranjamente florale ca sa capeti putina experienta si ulterior vei trece la experimentarea diverselor tehnici, asa cum este ikebana, arta japoneza de aranjare a florilor. Ai ocazia sa creezi nu doar buchete sau ghivece cu flori, ci si coronite, corsaje sau multe altele asemenea.
Origami
Origami este arta japoneza de pliere a hartiei pentru a obtine diferite forme, de la animale, plante, la multe alte obiecte inspirate de natura. Pe langa faptul ca este un hobby creativ, arta origami te va ajuta sa te relaxezi, dar si sa iti imbunatatesti capacitatea de concentrare. Poti gasi tutoriale pe internet care iti explica pas cu pas cum sa obtii diferite modele si te poti provoca pe tine insuti sa obtii modele din ce in ce mai complexe folosind hartie pentru origami. Satisfactia va fi pe masura efortului depus, iar in timp vei capata din ce in ce mai multa experienta.
Marile placeri vin din obiceiurile noastre de zi cu zi, iar daca aloci timp pentru activitatile creative, vei avea parte de beneficii surprinzatoare si te vei simti nu doar mai creativ, ci si mai relaxat si increzator.
Sursa foto: Shutterstock