Dezvoltarea personala la copii ii preocupa din ce in
ce mai mult pe parintii moderni. Daca ai un copil, cu siguranta iti
doresti sa ii oferi tot ce este mai bun si vrei ca el sa se dezvolte
armonios si sa stie cum sa se comporte in societate.
Un lucru
important pe care ar trebui sa il iei in considerare este ca el are
nevoie de sprijinul tau pentru a dobandi anumite abilitati sociale.
Acestea au beneficii imediate, dar si pe termen lung.
Uneori te
simti coplesit de munca de birou si de treburile casnice, dar vrei in
acelasi timp sa te ocupi si de dezvoltarea competentelor copiilor tai.
Conform
unui articol publicat de "The New York Times", copiii cu abilitati
sociale dezvoltate obtin note mai mari la scoala si sunt mai
echilibrati. Cercetatorii din cadrul proiectului “Fast Track” (realizat
in Durham, Nashville, Seattle și Pennsylvania) au realizat un studiu in
50 de gradinite. Fiecare dintre cei 753 de copii a primit un punctaj in
baza unui instrument de evaluare numit "Scala competentelor sociale". Au
fost notate: cooperarea, interactiunea si ajutorul oferit altor copii,
intelegerea sentimentelor si capacitatea de a rezolva probleme pe cont
propriu. Dupa 13, respectiv 19 ani, copiii au fost reevaluati.
Rezultatele au dus la concluzia ca, cei care au obtinut scoruri mari la
abilitatile sociale, au avut de patru ori mai multe sanse de a absolvi
facultatea decat cei care au obtinut un scor scazut.
Principalele abilitati sociale: exemple de abilitati la copii
O sa dezvoltam in continuare cele mai importante exemple de abilitati la copii.
1. Imparte
Noi,
adultii, am auzit de nenumarate ori expresia "Sharing is caring". Ii
stim semnificatia si o aplicam in viata de zi cu zi fara probleme,
uneori din reflex, fara sa stam prea mult pe ganduri. Cand vine vorba
despre cei mici, lucrurile sunt diferite. La varste fragede, ei sunt
foarte focusati pe propriile nevoi si nu constientizeaza inca nevoile
celor din jur. In anul 2011 a fost publicat un studiu [1] prin
intermediul caruia s-a analizat in ce masura copiii sunt dispusi sa
imparta o jucarie sau mancarea in functie de varsta.
● Pana la varsta de 2 ani, copiii sunt dispusi sa imparta in mod egal, in special atunci cand resursele lor sunt suficiente.
●
In intervalul 3-6 ani, copiii sunt mai reticenti in ceea ce priveste
impartitul si au simtul proprietatii mai dezvoltat. Ei sunt dispusi sa
imparta o jucarie, dar mai degraba atunci cand aceasta nu mai prezinta
interes pentru ei.
● Intre 7 si 8 ani, incep sa inteleaga concepte
precum corectitudinea si empatia. La aceasta varsta ei pot intelege
sentimentele celor din jur si modul in care ei le pot influenta. Se simt
bine atunci cand prietenii lor de joaca sunt fericiti, pentru ca se pot
juca si ei cu noua masinuta, spre exemplu. Prin sharing isi dezvolta si stima de sine, o componenta importanta in
dezvoltarea personala a celor mici.
2. Coopereaza
Cooperarea
este una dintre cele mai importante abilitati sociale la copii.
Cercetatorii au studiat modul in care prichindeii de 3 ani colaboreaza.
S-a observat ca acestia au dorit sa imparta in mod egal o recompensa
obtinuta in urma muncii in echipa. Aceasta abilitate ii va fi de un real
folos copilului tau la scoala si chiar atunci cand va deveni adult. Va
sti sa asculte opiniile celor din jur si sa le respecte, chiar si atunci
cand nu este de acord cu ele. Nu va avea dificultati in a se integra in
societate si va intelege ca este perfect normal sa se bucure pentru
victoria unui coechipier.
Vei observa ca, intr-un grup, unii
copii tind sa ia rolul de lider, pe cand altii se vor simti confortabil
atunci cand se supun regulilor. Este modul lor de a identifica rolul
care ii face sa se simta in largul lor.
Ca parinti, trebuie sa
le observam comportamentele si sa le reamintim ca o echipa este
puternica atunci cand lucreaza impreuna. Acasa poti organiza diverse
activitati cum ar fi: spalatul vaselor in familie sau strangerea
jucariilor.
Idee de joc pentru dezvoltarea abilitatilor de a imparti si de a coopera

Iti
propunem o activitate relaxanta, care dezvolta in acelasi timp
creativitatea si coordonarea. Poate fi realizata impreuna cu fratele,
sora, un prieten sau colegii de gradinita si se numeste "Cosul
Toamnei".
Ai nevoie de:
● Creioane colorate;
Alege un set de creioane colorate de calitate si cat mai complex pentru ca jocul sa fie cat mai captivant!
● Fise A4 printate cu un cosulet plin cu fructe si legume de toamna;
● Muzica pentru copii (poti conecta o boxa mica la telefon sau poti folosi direct telefonul).
Desfasurarea jocului
●
fiecare copil primeste o fisa si are la dispozitie suficient timp sa
analizeze desenul si sa identifice fructele si legumele;
● fiecare copil isi alege o culoare;
● le explici faptul ca, atunci cand muzica se va opri, vor schimba creioanele colorate intre ei;
● indeamna-i sa spuna "multumesc" atunci cand primesc o culoare noua;
●
tu vei opri muzica atunci cand consideri ca este un moment potrivit si
ii indemni sa faca schimbul de culori. Pentru ca ei sa se distreze
copios, poti ajunge la un moment dat sa opresti muzica foarte repede,
apoi sa astepti mai mult si tot asa;
● pe parcursul jocului isi vor alege si alte culori din set.
Aceasta
activitate este si educativa, in acelasi timp, deoarece copilul trebuie
sa asocieze fiecare culoare cu o leguma sau cu un fruct. Spre exemplu,
isi doreste sa inceapa jocul cu portocaliu si sa coloreze un morcov.
Muzica se opreste si primeste mov. El isi da seama ca morcovul nu este
mov si trebuie sa identifice un alt element ce poate fi colorat cu noua
culoare. Observa prunele si se pune pe colorat.
Abilitati dezvoltate:
● capacitatea de a imparti;
● cooperarea;
● creativitatea (prin alegerea culorilor folosite);
● coordonarea (prin colorarea in interiorul conturului);
● atentia distributiva;
● recunoasterea fructelor si a legumelor de toamna dupa forma;
● asocierea culorilor cu fructele si legumele corespunzatoare.
3. Stai la rand
Cui
ii place sa stea la rand? Nimanui, mai ales copiilor. Trebuie sa le
explicam faptul ca este politicos sa astepte sa le vina randul si sa nu
vorbeasca peste alti oameni. Rabdarea este cheia aici si ii va ajuta sa
isi mentina relatiile interpersonale si sa isi atinga obiectivele.
4. Asculta
O
comunicare sanatoasa are la baza o ascultare activa si este o abilitate
sociala care da de furca pana si unora dintre adulti. Ea inseamna sa
fii capabil sa asculti punctul de vedere al interlocutorului, sa il
intelegi si sa ii poti arata compasiune. Daca este o provocare pentru
adulti, imagineaza-ti ca este cu atat mai mult pentru un copil. Pentru
a-l ajuta sa isi dezvolte capacitatea de a asculta, trebuie, in primul
rand, sa te asiguri ca nu este distras de elemente din exterior, cum ar
fi o tableta sau un telefon.
Ce poti face tu, ca parinte
Atunci
cand ii povestesti ceva copilului tau sau ii citesti dintr-o carte,
verifica daca a fost atent si daca isi aminteste firul povestii. Este
extrem de important sa ai rabdare si sa nu il certi daca nu isi
aminteste ceva. Ascultarea il va face sa fie empatic, dar trebuie ca tu
sa dai dovada de empatie in primul rand.
Cum inveti un copil sa asculte prin intermediul jocului

Atunci
cand ai la dispozitie cateva minute, ia un bloc de desen si joaca "O
saptamana de vacanta", un joc de dezvoltare personala.
● pe o pagina noua, deseneaza un personaj in partea de sus, in centru (om, animal, leguma, obiect, etc.);
● imparte restul foii in 7 zone (deliminate prin linii);
●
povesteste-i copilului ce a facut personajul vostru in prima zi de
vacanta (povestea nu trebuie sa fie extrem de lunga, dar nici prea
scurta);
● la final, copilul tau va desena in primul dintre cele 7
spatii delimitate, un emoticon care exprima cum s-a simtit personajul
dupa prima zi de vacanta: fericit, normal sau trist;
● continuati pana la ultima zi de vacanta.
Descopera gama noastra larga de blocuri de desen si creeaza momente pretioase alaturi de copilul tau!
Abilitati dezvoltate:
● ascultarea;
● empatia;
● identificarea emotiilor;
● sa nu intrerupa interlocutorul in timp ce vorbeste.
5. Respecta spatiul personal
Copiii
nu au notiunea de spatiu personal si, in functie de personalitatea lor,
pot fi mai retrasi sau foarte lipiciosi. Cu siguranta ai observat copii
care imbratiseaza cu usurinta pe oricine, ii iau de mana pe prietenii
lor sau chiar le ofera un pupic. Este important sa ii explici ca unii
oameni se pot simti stanjeniti atunci cand cineva intra in spatiul lor
personal. Spune-i ca este foarte bine ca doreste sa isi exprime
sentimentele si ca este sociabil, insa este politicos sa intre in
spatiul personal al altuia doar cu acordul acestuia.
Poti incepe lectia spatiului personal chiar de acasa, invatandu-l sa bata la usa inainte sa intre la cineva in camera.
Daca
observi ca are tendinta de a-i brusca pe ceilalti atunci cand nu este
multumit, trebuie sa il iei deoparte si sa ii explici ca fiecare om are
spatiul sau personal si trebuie respectat.
6. Priveste in ochi
Unii
copii sunt timizi, se simt stanjeniti in anumite situatii si atunci
cand vorbesc, se uita in pamant sau in alta directie. De ce este
important sa ii invatam sa priveasca interlocutorul in ochi? Pentru ca
ajuta la construirea relatiei si increderii, fiind un important element
non-verbal.
Cum sa iti ajuti copilul sa nu se teama de contactul vizual

●
Prin propriul exemplu: priveste-l in ochi in momentele de fericire,
dar si atunci cand esti trist. Astfel vede ca este in regula sa iti
exprimi emotiile.
● Aminteste-i, din cand in cand, sa te priveasca
in ochi atunci cand vorbiti. Intreaba-l ce nu este in regula si ce
simte in momentul in care observi ca nu pastreaza contactul vizual.
Ajuta-l sa se exprime si sa nu se sperie de propriile emotii.
Daca
aceste tehnici nu functioneaza, iti recomandam metoda carnetelului.
Indeamna-l sa isi noteze gandurile intr-un carnetel special si daca se
simte pregatit, sa te lase sa citesti. Daca nu, continua sa scrie pentru
el pana cand se va simti in siguranta si va veni catre tine sa se
exprime.
Ofera-i posibilitatea sa isi aleaga un caiet pe gustul lui si incurajeaza-l cat mai mult sa isi exprime emotiile!
7. Intelege si executa sarcinile primite
Poate
ca in perioada de gradinita nu dai o mare importanta acestui aspect si
ai tendinta sa crezi ca va intelege mai multe lucruri atunci cand va
creste. Ei bine, este posibil ca, ajungand la varsta la care poate merge
la scoala, sa nu inteleaga lectiile predate sau indicatiile pentru
efectuarea proiectelor si a temelor. Asta va aduce frustrare si scaderea
stimei de sine, pentru ca nu va sti cum de ceilalti fac totul bine si
el greseste in mod repetat.
Cum sa iti ajuti copilul sa inteleaga si sa execute sarcinile primite

● nu ii da mai multe task-uri in acelasi timp;
● verifica daca a inteles ce are de facut inainte sa inceapa;
● schitati task-ul pe o tabla magnetica (acolo unde se poate) pentru ca el sa poata vizualiza mai usor ceea ce are de facut.
Exemplu
de task: “maine ne trezim dimineata si ne pregatim sa plecam la gradi.
Uite ce te rog sa faci: inainte sa plecam din casa, pune sticla de apa
in ghiozdanel” - si pe tabla magnetica desenezi o sticla de apa si un
ghiozdan. In timp, prin acest joculet invata sa fie si organizat si
responsabil. Pentru scolari, puteti nota pe tabla orarul pentru a doua
zi, sarcina fiind sa isi pregateasca ghiozdanul.
Tabla magnetica poate fi montata pe perete si decorata cu magneti. Profita de livrarea rapida si alege modelul ideal pentru tine!
8. Manierele
Lista
de bune maniere este vasta. Va trebui sa i le explici celui mic pas cu
pas si sa le reiei de fiecare daca atunci cand nu le respecta. Si in
acest caz, exemplul personal este extrem de valoros, intrucat cel mic
poate invata bunele maniere doar imitand comportamenul vazut acasa.
Indiferent
de abilitatea pe care iti doresti sa o vezi la copilul tau, nu uita ca
fiecare se dezvolta in ritm propriu si ca fiecare varsta vine cu anumite
abilitati naturale ce trebuie puse in evidenta.
Daca vrei mai multe idei de jocuri, citeste articolul CELE MAI DISTRACTIVE JOCURI PENTRU COPII CARE SE POT DESFASURA IN CASA!
Abilitati naturale si sociale la copii, in functie de varsta
Abilitati copii 0 luni - 1 an
● la aceasta varsta frageda nu este adaptat vietii sociale, inca;
● poate sa imite unele gesturi simple pe care le vede in jur;
● arata semne de anxietate daca este despartit pentru o perioada lunga de timp de mama lui.
Abilitati si competente copii 1 an - 3 ani
● devine mai independent;
● incepe sa isi arate sentimentele de frustrare sau suparare;
● poate participa la activitati simple de grup;
● se simte confortabil in prezenta parintilor;
● incepe sa imite si este capabil sa se joace;
● poate avea atasament emotional fata de jucarii sau alte obiecte.
Abilitati si competente copii 3 ani - 5 ani
● intelege conceptul de bine si rau;
● se joaca impreuna cu alti copii;
● nu stapaneste foarte bine conceptul de intimitate;
● se contureaza stima de sine in baza opiniilor primite din exterior.
Exista
si alte abilitati ale copiilor de 5 ani, dar si unele semne ca ceva
poate sa nu fie in regula: nu raspunde cand este strigat, are reactii
necontrolate sau extreme si nu are capacitatea de a se juca. In acest
caz, trebuie sa te adresezi unui medic de familie sau pediatru.
Abilitati si competente copii 6 ani - 8 ani
● isi dezvolta simtul propietatii;
● socializare: isi face prieteni, ii schimba repede si isi asuma atat rolul de lider cat si de coechipier;
● se joaca pe roluri;
● incepe sa devina competitiv;
● are capacitatea de a invata din greseli;
● incepe sa fie mai empatic si sa se gandeasca si la cei din jur;
● isi dezvolta simtul umorului.
Abilitati si competente copii 9 ani - 11 ani
● este influentat de parerea celor de varsta lui;
● vrea sa fie laudat si apreciat;
● isi doreste sa se distanteze de adulti;
● isi poate controla furia;
● intelege in ce mod actiunile lui ii afecteaza pe cei din jur;
● este din ce in ce mai constient de sine.
Jobul
de parinte nu este unul usor, dar stim ca te vei descurca de minune. Nu
uita ca exemplul personal primeaza si ca esti un model pentru copilul
tau.
Surse citate in text:
https://www.nytimes.com/
[1]
Warneken, F., Lohse, K., Melis, A. P., & Tomasello, M. (2011).
Young Children Share the Spoils After Collaboration. Psychological
Science, 22(2), 267–273
Sursa foto: pexels.com